Laur - Evgheni Vodolazkin

Laur - Evgheni Vodolazkin

Mă încumet să scriu câteva rânduri despre romanul lui Evgheni Vodolazkin.

 Pentru că întâlnirea cu el a însemnat una dintre cele mai frumoase şi profunde lecții de viață pe care mi-a fost dat să le primesc.. Dacă sunteți fani ai literaturii ruse,, în calitatea mea de cititoare îndrăgostită de produsele acestei prestigioase şcoli, pot să vă asigur că, deşi esteoriginar din Ucraina, Vodolazkin şi-a impodobit romanul cu toate atributele prin care scriitori Ruşi au impresionat şi au vrăjit milioane de oameni. 

L-am citit pe „Laur” în vacanța de Crăciun, am optat pentru el din nevoia de a-mi oferi o lectură care să-mi apropie sufletul de adevărata semnificatie a Naşterii lui Iisus, iar subiectul, personajele şi atmosfera cărții au constituit răspunsul perfect la toate aşteptările mele. 

Evgheni Vodolazkin s-a născut la Kiev, în anul 1964, şi-a făcut studiile în oraşul natal, este doctor în ştiințe, în filologie şi specialist în literatură rusă veche, lucru demonstrat prin scrierea acestei capodopere. 

Odată cu apariția romanului „Laur”, publicat în anul 2012, Vodolazkin a cucerit mii de cititori şi a câştigat numeroase premii pentru literatură. În România, cartea a apărut la editura 

Humanitas, în anul 2014 şi a devenit imediat un punct de reper pentru toți iubitorii acestui gen de literatură. 

Nucleul epic se concentrează în jurul biografiei lui Arseni, un tânăr vraci, fin cunoscător al 

artei vindecării prin ierburi, îndeletnicire deprinsă de la bunicul său, care, îmbinată cu rugăciunea şi credința, aducea tămăduirea oamenilor. Durerea, teama, căința, zbuciumul şi pierderea unei ființe iubite, îl transformă pe naivul arseni 

într-un om matur, călăuzit de aspirația de a salva un suflet drag, dar şi de a se salva pe sine. 

Toată viața lui Arseni, toate trăirile sale, toate probele prin care trece, reprezintă, în concepția lui Vodolazkin, mărturii alese despre Dumnezeul atotputernic şi bun, care l-a ridicat din păcat prin jertfa sa, oferindu-i şansa de a se pocăi. 

Hristos nu este înfățişat ca un Dumnezeu absent, care, din înaltul cerului, asistă cu detaşare la chinurile nefericitului păcătos, ci este un tovarăş de drum, un prieten înțelegător şi un balsam pentru toate rănile omeneşti. În niciun caz, substanța cărții nu se reduce la aventură şi acțiune. În realitate, acestea sunt doar 

modalitățileș prin care scriitorul dezvăluie o fărâmă din bogăția şi frumusețea lumii spirituale. Aşadar, comoara făgăduită de Vodolazkin rezidă în ființa lui Arseni şi în tainele dăruite de Dumnezeu.

Însă el îşi deapănă istorisirea într-o manieră atât de captivantă, de sensibilă, de 

firească, de subtilă, încât cititorul trebuie mai întâi să se adâncească în propriul suflett, pentru a fi capabil să guste sensurile ascunse ale tuturor evenimentelor, ajungând să empatizeze cu 

protagonistul, să-l îndrăgească, să-i înțeleagă frământările, rătăcirile, regăsirile, îndoielile, să ia 

parte la disperarea şi la izbăvirea lui.

Din punctul de vedere al teologiei ortodoxe, romanul prezintă, prin intermediul lui Arseni, devenit mai târziu Laur, istoria omului obişnuit, de la căderea în pâcat, până la dobândirea 

mântuiirii şi la unirea cu Dumnezeu. Insăşi tructurarea sa pledează pentru această 

interpretare. Nu întâmplător, romanul este împărțit în patru cărți. Prima dintre acestea, Cartea cunoaşterii”, surprinde esența tuturor căderilor sau ruperilor de Dumnezeu; omul, aplecat 

către creație, uită de Creator şi astfel prin neascultare, alege o cale plină de suferință. 

Următoarele secvențe cuprind etapele parcurse de un creştin după ce se pocăieşte . Despătimirea, luminareă şi îndumnezeirea ori sfințenia, carora le corespund în roman „Cartea 

renunțării”, „Cartea drumului”, respectiv „Cartea liniştirii”. 

Pe parcursul extraordinarei sale călătorii şi în funcție de treapta evoluției spre mântuire pe care se află, personajul primeşte diferite identități simbolice. 

Desigur, cartea se încadrează în literatura de inspirație religioasă, atât scriitorul, cât şi eroul său afirmându-şi cu mândrie spiritualitatea ortodoxă, însă, mai presus de această evidență, Evgheni Vodolazkin vorbeşte despre oamenii din toate timpurile, de toate confesiunile, despre oameni ca noi toți, despre victoriile, despre eşecurile şi despre dilemele fiecăruia dintre noi. 

Pentru ca dumneavoastră să vă fie mai limpede ce fel de carte mă străduiesc să vă recomand, o să vă spun că povestea lui Laur mi-a amintit de„Pelerinul rus”, de „Patericul egiptean” şi de 

filmul „Ostrovul”. Stilul scriitorului este impecabil, fluent, permanent îndulcit de vorbe cu tâlc, menite să însenineze sufletele cititorilor şi să-i îndemne la introspecție. În opinia mea, „Laur” este un roman atât de bine scris,, încât, în ciuda complexității sale tematice, în ciuda substratului său 

religios, în ciuda întrebărilor existențiale pe care le propune,, mi-a părut extrem de simplu şi de accesibil.

Ținând seama de particularitățile stilistice ale romanului, de problematica pe care o abordează, de filonul ortodox atât de viu şi de puternic din care s-a conturat destinul lui Laur, aproape că aş îndrăzni să-l compar pe Evgheni Vodolazkin cu marele Dostoievski. 

Dacă am dreptate sau dacă am comis o blasfemie, rămâne să apreciați dumneavoastră. 

Îmi închei prima recenzie prin a vă mărturisii că mi-a fost destul de greu să îmi aştern pe hârtie gândurile despre o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate şi pe care am simțit-o foarte 

aproape de suflet. Nu mi-e ruşine să recunosc, am trăit alături de Laur fiecare moment, fiecare bucurie, fiecare tristeĠe şi fiecare încercare. M-am identificat spontan cu el, l-am însoțit în urcuşul lui duhovnicesc şi astfel m-am împartaşit impreună cu el de dragostea nemărginită a lui Hristos. 

Poate că sună pompos şi melodramatic, dar acesta este efectul pe care l-a avut asupra mea romanul lui Evgheni Vodolazkin. 

 Pentru mine, „Laur” este doar o bijuterie ajunsă la perfecțiune de geniul părintelui său, ci este, dacă mai era necesar încă un argument,o dovadă 

incontestabilă că, atâta vreme cât va putea să creeze aceste personaje fascinante, 

contradictorii, înzestrate cu ouriaşă forță interioară, atâta vreme cât va izbuti să surprindă condiția umană în poveşti exemplare, atâta vreme cât nu se va dezice de specificul ei, pentru 

care ortodoxia este o valoare esențială, atâta vreme cât va şti să mizeze pe emoție şi să uzeze de arsenalul clasic al analizei psihologice, literatura rusă va continua să strălucească.